Noi treceri de pietoni pe strada Dumbrăveni
Noi treceri de pietoni sunt înființate pe strada Dumbrăveni din municipiul Constanța.
Primăria anunță că astăzi au demarat lucrările de amenajare a trei noi treceri de pietoni, în spatele stațiilor de autobuz, de pe strada Dumbrăveni. Măsura înființării a fost adoptată de Comisia de Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii din zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța. Se urmărește astfel creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic.
Echipele Confort Urban au reabilitat suprafața carosabilă, au instalat limitatoare de viteză, au aplicat marcajele transversale și au montat indicatoare rutiere. Conducătorii auto sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!
