Firma care realizează lucrări de reconfigurare a parcului din zona Gării a fost amendată de Garda de Mediu Constanța

Potrivit comisarilor de mediu, la controlul efectuat, s-a constatat că mai multi arbori erau vătămați, iar, în interiorul parcului, se afla un munte de pământ în amestec cu dale de beton.

Operatorul economic a fost sancționat cu 15.000 de lei.

Lucrările se execută pentru Primăria Constanța, în baza unui proiect avizat de Agenția pentru Protecția Mediului, iar constructorul are obligația sa ia toate măsurile privind gestionarea deșeurilor și de protecție a mediului pe amplasament.

De menționat, că proiectul prevede mărirea suprafeței spațiului verde cu cca. 2000 mp – transmite Garda de Mediu Constanța.

Primăria, a demarat la finalul anului trecut proiectul de reabilitare și modernizare a parcului din zona Gării.

Acesta a fost amenajat la începutul anilor 1960 și, de atunci, s-a degradat treptat.

Lucrările se derulează în baza avizelor și autorizațiilor obținute din partea instituțiilor abilitate, inclusiv cele de mediu – subliniază municipalitatea.