CNAIR va anunța când se suspendă achitarea taxei de pod de la Fetești

adsense

CNAIR va comunica public momentul și perioada în care achitarea taxei de pod de la Fetești va fi suspendată.

Instituția vine cu această precizare după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a solicitat suspendarea plății.

Ministrul a afirmat ieri la Constanța că tariful nu va mai fi achitat pana la finalizarea lucrărilor de reparații, la podul peste Brațul Borcea, în condițiile în care acestea se vor suprapune cu sezonul estival.

CNAIR precizează într-un comunicat, ca în prezent taxa, de pod la Fetești este obligatorie, având în vedere faptul că pentru suspendare sunt necesare anumite demersuri juridice.

Până atunci, cei care nu vor plăti taxa se vor alege cu procese verbale de contravenție.