Spectacolul de reconstituire istorică „La Marginea Imperiului”, debutează la Adamclisi
Trei spectacole de reconstituire istorică vor avea loc în aceasta lună la porțile cetăților Tropaeum Traiani, Capidava și Tomis.
Din 5 pana pe 19 august se va desfășura proiectul „La Marginea Imperiului”, o lecție de istorie, pe viu, având ca subiect, povestea reală a Dobrogei. Evenimentul va aduce în județul Constanța, cascadori profesioniști, cai dresați pentru scene de luptă și cascadorii ecvestre, muzicieni, umoriști, actori, acrobați și zeci de figuranți.
Spectacolul de reconstituire istorică este compus din trei episoade distincte, în vecinătatea a trei situri arheologice. Sâmbăta, 5 august de la ora 19.00 va avea loc prima reprezentație, lângă Cetatea Tropaeum Traiani din Adamclisi.
Vor urma spectacolele la cetatea Capidava din Topalu și la Constanța, în Parcul Tăbăcărie, eveniment dedicat Cetății Tomis.
Proiectul este organizat de Asociația «Vulturii Carpaților», cu sprijinul Consiliului Județean, în colaborare cu Uniunea Cascadorilor Profesioniști, Circul de Stat, Asociația Culturală Tomis, Asociația Discover Dobrogea și reputați actori români.
Participarea publicului este gratuită.
